Si invers, sa-si calce rufele cu mobilul
Femeia care sta in fata noastra ne spune, cu seninatate, ca fierul ei de calcat a cazut victima conflictului dintre bine si rau. „Stiu, o sa ziceti ca e un banal fier de calcat. Dar unde ati mai pomenit sa se topeasca talpa in halul asta, fara ca podeaua pe care statea sau firele sa pateasca nimic?“ N-am mai pomenit, e adevarat, dar tot ne e greu sa nu pufnim in ris. Femeia continua, aratindu-ne ce a mai ramas din termorezistenta aparatului: „Aici a fost retinut raul, in bucla aceasta. Iar daca il veti privi mai de departe, veti constata ca seamana cu o icoana.“
La drept vorbind, surpriza nu e chiar atit de mare. Ne asteptam sa dam peste o „paranormala“ inca de cind am vorbit pentru prima data cu domnisoara Monica Dima. „Trebuie neaparat sa veniti pina la mine acasa“, ne zisese ea pe un ton in care se ghicea un dram de exaltare.
„Aici au loc niste fenomene inedite! Nu pot sa va dau mai multe amanunte acum, asa ceva nu se discuta la telefon.“
Ne-am grabit sa ajungem la locul de intilnire, fixat pe strada Caracal. Si, din nou, am fost prinsi de Monica pe picior gresit:
„Unul din voi doi are o apasare.“ Reporterii GdS s-au privit reciproc, convinsi ca apasarea sade pe umerii celuilalt. Ajunsi, in fine, in apartamentul domnisoarei Dima, sintem un pic dezamagiti: in sufragerie, in afara de semiobscuritate, nu e nimic anormal, poate cu exceptia multelor icoane de pe pereti. Sintem apoi condusi in dormitor, unde, de pe o masuta, ne „priveste“ respectivul fier de calcat.
„Mi s-a aratat o purcea!“
„V-am chemat aici pentru a va impartasi o experienta din care vreau sa invete si altii. Eu cred ca Apocalipsa exista si ca traim intr-un mileniu in care domina fortele raului“, incepe Monica povestea.
Trebuie sa acceptam ca, daca facem abstractie de ceea ce spune,
