- Editorial - nr. 185 / 20 Septembrie, 2002 Va amintiti secventa in care, cu trei zile in urma, cei doi ne priveau increzatori si aproape fericiti de pe micul ecran? Presedintele Romaniei, Ion Iliescu - surazator. Cel al Ucrainei - Leonid Kucima - zambind siret. Amandoi - asezati la aceeasi masa a vicleniilor, la cinci ani dupa parafarea scandalosului Tratat bilateral cu Ucraina. Dar sa coboram, in timp, la cele intamplate cu cinci ani in urma, tocmai pentru a ne convinge cat de usor, ce repede le uita romanul pe toate! Atunci, cand rusii si ucrainenii inca nu realizau ca vremea imperiilor, asemenea Golemului cu picioare de lut, a trecut, cand unii iar ar mai fi vrut sa aduca la moda "Kazaciok"-ul, cand era ( a cata oara?!) uitata suferinta prelungita a fratilor nostri bucovineni, inca o data lasati la voia intamplarii, sub ochiul inlacrimat al Celui de Sus, se lafaia in fotoliul de sef al diplomatiei romanesti domnul Adrian Severin. Aflandu-se imburcat in scaunul mostenit de la inaintasi ilustri, precum Kogalniceanu, Alecsandri si Titulescu, "ciobanasul" a uitat, cu totul, ca cinstea asta obliga! A uitat totul, destul de repede. A uitat pana si amanuntul ca, doar cu un an in urma, pe atunci deputat PD-FSN, in Parlamentul din Dealul Mitropoliei plangea amarnic, cu lacrimi de crocodil, pe umarul teritoriilor pierdute nedrept, uitand ca ele ne-au fost luate cu anasana, injurand si acuzand guvernul de atunci ca a abandonat pe fratele nostru "mancat de vandutii de-acasa, / vandut de mancaii straini", care, suferind in "Doina" lui Eminescu, era sufocat "de-atata strainatate". Necazul si revolta lui erau abil regizate si jucate. "Inadmisibila", "condamnabila indiferenta" fata de soarta fratilor abandonati, "plansul strategic" - scriam pe atunci si reluam ideea si in cartea "Prezent!" - erau de circumstanta si aveau rosturile lor. Iar Adrian Severin, cel in stare sa reci