La inceputul anului, au iesit de sub tipar primele patru volume din Istoria Romanilor, vasta opera de sinteza, initiata si coordonata de Academia Romana, cu colaborarea unui grup numeros de cercetatori. Dupa cum s-a anuntat, sunt in pregatire volumele V-X, poate si XI-XII, existand intentia de a se aduce in final aceasta opera pana in zilele noastre. Este cea de-a treia initiativa asumata in aceasta directie de catre inaltul for stiintific al tarii noastre, dupa incercarile neduse pana la capat din anii 1960 si 1980.

Am privilegiul de a ma numara printre cercetatorii care, inca din 1960, au luat parte, sub diverse forme, la toate cele trei initiative de infaptuire a acestui ambitios proiect al istoriografiei romane.

In calitatea invocata, imi ingadui sa reconstitui astazi cursul acestei colaborari si sa notez modul in care ea a fost receptata, de fiecare data, de catre coordonatorii volumelor respective. Pe marginea acestui demers, voi face in final cateva observatii de ordin general.

Avatarurile unei colaborari

Ideea realizarii unei monumentale istorii a natiunii romane, sub egida si indrumarea celui mai inalt for stiintific al tarii noastre, a fost emisa inca din anul 1958 de catre Academia RPR, institutie creata de regimul comunist in 1948, dupa desfiintarea Academiei Romane.

Sectia de Stiinte istorice a noii Academii a elaborat fara intarziere planul tematic al intregii lucrari, intitulata Istoria Romaniei si conceputa sa cuprinda in final opt volume. S-au format colective de autori, arheologi si istorici din institutele de specialitate ale Academiei din Bucuresti, Iasi si Cluj, care au trecut repede la redactarea textelor ce le-au fost repartizate. Pentru a asigura acestei lucrari un nivel stiintific cat mai inalt, textele ce urmau a constitui volumele I-V au fost tiparite mai intai cu titlu provizoriu, sub forme de machete. @