Un festival al teatrelor minoritatilor nationale le-ar putea parea multora, in actualele conditii, o excentricitate, atita vreme cit multe dintre festivalurile traditionale de teatru si-au pierdut obiectul sau finantatorii, disparind din calendarul reuniunilor de gen. Pe de alta parte, unii dintre noi, cu o experienta „istorica“, ne-am fi putut gindi poate la intentia de a bifa o sarcina cu conotatii politice, mai ales ca „integrarea“ bate la usa. Nimic din toate acestea, fiindca festivalul – organizat si finantat de guvern, iar, in practica, desfasurat prin grija Teatrului Evreiesc de Stat (care a avut initial, se pare, ideea) si a Centrului Cultural European – a avut premizele unui real eveniment. Prin amploare (22 de reprezentatii), dar si prin valoarea ansamblurilor invitate, care au derulat o binevenita ministagiune, intr-un moment cind Bucurestiul era si asa lipsit de evenimente teatrale (dupa cum se vede, deschiderea stagiunii mai intirzie).
Din pacate, de acest dar n-a putut beneficia prea multa lume, din cauza unei slabe promotii (salile celor doua institutii-gazda fiind si-asa mai la dos), dar si din cauza organizarii defectuoase, inapte sa ofere posibilitatea receptarii in traducere a spectacolelor (cu citeva exceptii), despre care nici in caietul-program nu se „povesteau“ decit generalitati. Asa incit evenimentul a fost onorat de prezenta celor fideli teatrului in limba maghiara si a foarte putini cronicari, cei care s-au incumetat sa alerge de la o sala la alta, asteptind uneori si cite o ora decalarile de program, desigur, fara a putea acoperi decit o mica parte din afisul copios al festivalului (ar fi fost nevoie de un cantonament).
Cu toate acestea, cei aflati in preajma (nu in miezul) fenomenului au avut multe motive de satisfactie. Si multe surprize placute. S-a putut constata, de pilda, amploarea pe care o are la ora actuala ret
