În cautarea timpului pierdut
Romanul Morometii este, aparent, cronica unei familii de tarani. Titlul insusi, constituit din pluralul unui nume de familie (ca Les Thibault al lui Roger Martin du Gard), orienteaza in aceasta directie asteptarile cititorului. Si din punct de vedere factologic romanul nu este altceva decât cronica unei familii (desi nu coboara foarte mult in trecut, asemenea Cronicii de familie a lui Petru Dumitriu). Autorul povesteste ce fac si ce spun membrii unui clan taranesc dintr-un sat din Baragan, cu câtiva ani inainte de cel de-al doilea razboi mondial, când timpul se deruleaza calm, iar oamenii au un sentiment de siguranta. Familia este formata din Ilie Moromete, un barbat intre doua vârste, sotia lui, Catrina, si sase copii: Paraschiv, Nila si Achim (dobânditi de Ilie Moromete dintr-o casatorie anterioara) si Tita, Ilinca si Niculae (rezultati din noua casnicie). Autorul ii da o atentie deosebita lui Ilie Moromete, care, desi nu are avere, se bucura de prestigiu in sat si stie sa se faca ascultat la fieraria lui Iocan, unde barbatii satului se aduna adeseori - ca la un club - ca sa discute politica. Faptele pe care autorul le relateaza atent si serios, ca pe niste evenimente, tin in realitate de viata taraneasca de fiecare zi. El ar fi fost aproximativ aceleasi daca in raza observatiei naratorului ar fi intrat alta curte din sat decât aceea a Morometilor. Chiar din primele paragrafe ale cartii este relatata intoarcerea familiei de la câmp, de la prasit: "Familia Moromete se intorsese mai devreme de la câmp. Când ajunsesera acasa, Paraschiv, cel mai mare dintre copii, se daduse jos din caruta, lasase pe altii sa deshame si sa dea jos uneltele, iar el intinsese pe prispa o haina veche si se culcase peste ea gemând. La fel facuse si al doilea fiu, Nila; intrase in casa si, dupa ce se aruncase intr-un pat, incepuse si el sa geama