Scriu cu â din a pentru ca exista in România o lege care imi cere (printre altele) sa scriu cu â din a. Asa cum imi platesc impozitul si cum trec numai pe culoarea verde a semaforului, scriu cu â din a.

Conformist... ce mândru suna acest cuvânt intr-o tara de nonconformisti! intr-o tara in care aproape nimeni nu se conformeaza regulilor elementare de convietuire...

Nici o regula nu poate fi schimbata spontan si unilateral. Nu e de conceput ca, aflându-te la volanul unei masini, sa stabilesti dintr-odata, de unul singur, ca incepând chiar din acea clipa se va circula pe partea stânga a strazii.

O regula proasta respectata de toata lumea este mai buna decât o regula buna respectata facultativ.

in plus, regula instituita de Academia Româna este o regula buna. Face parte dintre obligatiile pe care eu le indeplinesc cu convingere. Daca n-ar fi existat, as fi militat pentru impunerea ei.

Scriind cu â din a facem un serviciu propagandistic limbii române. ii evidentiem latinitatea, intr-un mod simplu si direct, inteligibil imediat de catre milioane de oameni din alte tari. Orice inscriptie in limba româna - de pe un pachet de tigari, de pe frontispiciul unei ambasade - aduce aminte, prin intermediul cuvintelor scrise cu â din a, ca suntem latini, si nu slavi (asa cum cred multi). Ca sa nu mai vorbesc de ziare si reviste, chiar si de cele abandonate in tren. Ca sa nu mai vorbesc de carti.

Avantajul este imens, iar efortul care ni se pretinde - minim. Daca notarea unei vocale in doua feluri ni se pare o corvoada si ne face sa ne vaicarim, inseamna chiar ca nu mai e nimic de sperat in România.

Unii aduc in discutie faptul ca â nu provine numai dintr-un a latin, ci si dintr-un o latin, dintr-un e latin sau chiar dintr-un i latin, ceea ce inseamna ca exista cazuri in care scrii