Importam ce putem face in Constanta
In timp ce compania "Meconst" exporta produse de mare complexitate tehnica pentru industria atomo-nucleara, utilaje sau subansamble asemanatoare sau aproape asemanatoare sunt aduse din import * Utilajele energetice ale societatii ajung la General Motors, dar si la Rolls-Royce si Kawasaki * "Meconst Trading" este singura firma din municipiul Constanta care are director de marketing strain Societatea comerciala "Meconst Trading" este una dintre cele mai vechi din Constanta, provenind in fapt din industria locala, dupa care, modernizata, a preluat unele dintre cele mai complexe game de lucrari pentru executie. In timp, a contractat o parte din subansamblele necesare unor mari firme, celebre prin tehnologiile asimilate, dar si prin masinile, utilajele sau produsele executate, si aceasta din toata gama industriala, respectiv chimica, energetica, automobilistica, aeronautica, navala, exemplele putand continua. Ceea ce ne-a frapat a fost ideea ca firma livreaza la export o serie de produse energetice de mare complexitate pentru centralele atomice, iar industria romaneasca de profil cumpara produse asemanatoare, sau aproape asemanatoare, si care ar putea fi destul de repede asimilate aici, mult mai ieftin, dar si competitive. In acest sens, am stat de vorba cu Dumitru Martin, presedintele societatii comerciale "Meconst Trading", care ne-a declarat ca, intr-adevar, firma pe care o reprezinta exporta o serie de produse din gama industriei atomo-energetice si care ar putea fi utilizate inclusiv la Centrala de la Cernavoda. "Daca noi exportam pentru marile companii cum ar fi General Motors, Rolls-Royce, Kawasaki, desigur ca putem face fata si cererilor unei societati cum ar fi Centrala de la Cernavoda", ne-a mai spus Martin. In prezent, societatea executa produse extrem de complexe, foarte grele, dar si de dimensiuni foarte mari, car