Cifrele par să spună că ţara e în pragul catastrofei: în primele două trimestre din anul trecut creşterea a fost de 0,6%, (cea mai mică din toată Uniunea Europeană), în următoarele două, s-a intrat în recesiune, pentru anul acesta se preconizează o creştere de 0,25%. Sînt 4 milioane de şomeri şi numărul lor e în creştere. În ultimele 7 trimestre investiţiile au fost în scădere. Consumul nu sporeşte, ceea ce duce la criza comerţului în detaliu şi a construcţiilor. Sînt cu 25% mai multe falimente decît anul trecut. Ţara acestor performanţe negative este Germania, pînă nu de mult, cea mai mare putere economică a Europei, încă şi azi etalon de organizare a bogăţiei pentru mulţi oameni săraci şi ţări în curs de dezvoltare. Unele motive sînt considerate obiective: criza economiei europene şi mondiale, consecinţele unificării, neresorbite încă. Dar multe cauze sînt interne: costurile exorbitante ale forţei de muncă, combinaţia "perversă" între bănci şi industrie, un sistem de educaţie învechit, un sistem de ocrotire a sănătăţii implicînd o mare risipă de mijloace. Era de prevăzut că alegerile de duminică vor aduce la guvernare echipa cea mai competentă, cu un mandat pentru reforme economice radicale. Performanţele landului Bavaria, condus în ultimii ani de Stoiber, îl recomandau pe candidatul creştin-democrat pentru această misiune, avînd în vedere că social-democratul Schröder, cancelarul candidat, poate fi considerat coresponsabil pentru starea de fapt. Coresponsabil, deoarece a moştenit de la creştin-democratul Kohl tendinţa descendentă şi a promis, în urmă cu patru ani, că o va inversa. Toţi - şi prietenii şi adversarii - recunosc că, în prima parte a mandatului său, a introdus legi importante, dar a ezitat în faţa unor decizii majore, cele care ar fi putut reface dinamismul economiei germane. Şi a ezitat pentru că toate semnele arătau că alegătorii nu le agreau: