Sîntem o ţară "în curs de dezvoltare" şi ca să ne integrăm în "clubul select" al Uniunii Europene, cum le place politicienilor să spună, mai trebuie să "dezvoltăm" cîte ceva, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Auzim acest termen pretutindeni şi îl folosim mai tot timpul. Dar ce o fi oare în capul "oamenilor de rînd", adică diferiţi de noi cei care le ştim pe toate, ce le evocă acest cuvînt, ce semnificaţie are el? Ei bine, pentru aproximativ un sfert dintre cele cîteva sute de "rurali" din diferite părţi ale ţării cărora le-am adresat această întrebare, "dezvoltare" nu înseamnă nimic, nu pot să expliciteze termenul sau pur şi simplu bat cîmpii. Printre cei rămaşi, termenul are un spectru semantic larg şi interesant. Fără a pretinde, evident, la faimoasa "reprezentativitate statistică", cele cîteva principale categorii identificate sînt cel puţin simptomatice, aşa că merită să fie evocate. Situaţia arată astfel: Puşi să explice cu cuvintele lor, ca şi cum ar vorbi cu un străin sau un copil, ce înseamnă "dezvoltare" (tehnic, aceasta se cheamă o "probă de limbă", cum a denumit-o părintele acestei metode, colegul Ion Oprescu), 14% dintre cei investigaţi au indicat pur şi simplu un sinonim: perfecţionare, creştere, mărire, evoluţie, emancipare, înaintare etc. Pentru 13%, "dezvoltare" înseamnă un soi de activism: muncă, să faci ceva, să produci, să ai putere de muncă etc. Pentru alţi 18%, "dezvoltare" evocă rezultatul acesteia, ceea ce obţii prin dezvoltare, adică mai mult şi/sau mai bine pentru individ: mai bine, un trai mai bun, să meargă bine, să ai ce-ţi trebuie etc. O variantă puţin mai elaborată se referă la dezvoltarea persoanei, fie ea fizică sau intelectuală, spirituală. Dezvoltarea socială, adică ceva de genul progresului social, civilizaţiei etc. este o semnificaţie atît de rară încît nici nu merită amintită. Pînă aici, ceea ce ar fi de remarcat est