Dacă într-o sîmbătă, la ora 20,50, vei apărea la România 1 şi vei anunţa "Dragi telespectatori, în această seară, în loc de «Surprize, surprize», veţi putea urmări emisiunea «Cultura la televizor»", vei avea destul de puţin timp să explici în faţa camerelor de luat vederi despre ce este vorba în emisiunea pe care o faci. În afară de telespectatorii care-ţi vor adresa gînduri de bine de la distanţă şi vor comuta imediat pe alt canal, vor fi destui care se vor porni din toate colţurile Bucureştiului, în dorinţa de a restabili, la faţa locului, normalitatea. Cum timpul va fi scurt, va trebui să-ţi întrebi repede invitaţii dacă, în opinia lor, cultura este compatibilă cu televiziunea. Dacă televiziunea poate avea şi un rol educativ. Vei face, pentru început, o distincţie între televiziunea publică şi televiziunile comerciale ("televiziunile comerciale sînt pe banii lor, aşa că nu au nici o obligaţie, pot să facă ce vor"), pînă cînd invitatul adept al valorilor social-democratice îţi va spune că televiziunile comerciale or fi ele pe banii lor, dar nu pot face orice, pentru că există într-un spaţiu public. Îl vei întreba pe reprezentantul TVR-ului Cultural ce înseamnă cultura pentru el şi, pentru că întrebarea e destul de grea, poţi să-i pui o alta ajutătoare - de ce un canal comercial ca Discovery poate să fie mai cultural şi mai educativ decît postul pe care el îl reprezintă. Cum el îţi va vorbi despre puţinii bani pe care îi are, tu poţi

să-i aminteşti de cît de dezastruos gestionează vechile producţii culturale ale TVR şi cum ştie să aleagă din arhivă numai emisiuni sau seriale îndoielnice, destul de puţin culturale. Oricum, ar fi bine să vorbeşti şi despre problema ambalajului emisiunilor culturale, despre cum ştie televiziunea noastră publică să-ţi servească emisiunile învelite în hîrtie de ziar. Apoi, poţi să-i laşi pe reprezentanţii televiziunilor comer