* Raport special / Minority Report (SUA, 2002), de Steven Spielberg În anul 2054, în Washington, poliţia poate să aresteze un criminal înainte ca fapta să fi fost comisă. Informaţiile provin de la trei Vizionari (sau Pre-Cognitivi), sibile fără voia lor, minţi în care e veşnic furtună, în care au loc descărcări de imagini profetice şi teribile; aceste imagini sînt proiectate pe nişte monitoare şi poliţia acţionează: "X, eşti arestat pentru viitoarea ucidere a lui Y, care urma să se întîmple la ora Z!" Subiectul (dintr-o scriere din 1956 a lui Philip K. Dick) este foarte actual: ce se poate întîmpla cu principiile democratice, atunci cînd autorităţile, în efortul lor de a preveni o tragedie, se lasă conduse numai de calculele de probabilitate, trecînd peste prezumţia de nevinovăţie ("Îmi pare rău pentru ce voi face şi jur că n-am făcut nimic din ce-am făcut!", strigă un personaj) şi peste posibilitatea suspectului, a potenţialului criminal, de a se răzgîndi. Acesta este Spielberg-omul cu o conştiinţă socială. Dar Spielberg-omul de cinema (în cel mai bogat sens al cuvîntului) este şi el în mare formă. Nimic din Raport special (cu excepţia titlului) nu este banal. Sibilele percep ororile viitorului în imagini spectrale, evocatoare şi atît de frumoase în violenţa lor, încît amintesc de Carl Dreyer cel din Vampyr şi de Bergman cel din Persona şi Ora lupului (iar Spielberg prelungeşte omagiul, distribuindu-l într-un rol important pe Max von Sydow, actorul lui Bergman). În acest film, Spielberg e mereu pe fază şi nerăbdător să încerce lucruri noi: e unul dintre cele mai bogate filme ale sale. El orchestrează o urmărire cu virtuozitatea aproape demonică a unui Buster Keaton, ne taie respiraţia cu gaguri fulgurante (toţi locatarii dintr-un imobil întrerupînd ce făceau pentru a lăsa roboţii-păienjeni ai poliţiei să se urce pe ei şi să le vîre în ochi raze luminoase, ca