Mare parte din răul modern s-a născut din definiţii generale, din reducţii, din simplificări caracterologice, chiar dacă, uneori seducătoare prin stil şi vioiciune ideatică. Păşind aşa din generalitate în generalitate, din idee în idee, s-au aprins coşurile lagărelor de gazare şi reflectoarele la sîrmele ghimpate din Gulag. Cum a fost posibil ca soldatul şi gardianul să ucidă şi să tortureze cu atîta aplicaţie? Relativ simplu de înţeles, subiectul crimei sau al torturii lui nu era individul cu lumea sa ireductibilă şi complexă în unicitatea ei, ci o idee. Pentru administratorii ororilor, evreul ca idee sau culacul asemenea nu erau nimic mai mult decît atît în faţa puştii lor. Ideea şi ideologia au fost alibiul nenorocirilor moderne. De aceea, mărturisesc, ca intelectual fascinat de filosofie şi reflecţie, că orice abordare despre specificităţi etnice ceţoase şi metafizice, chiar dacă s-ar putea să-mi placă, mă şi sperie în aceeaşi măsură. Posibil să existe matrici originare ale civilizaţiilor şi ale popoarelor, numai că, mă întreb, la ce bun acestea pentru viaţă? Obtuzitatea germană, aroganţa franceză, hoţia românului, fanatismul arab sau aplecarea ab origo spre totalitarism a chinezului pot fi şi altfel. Adică măreaţa hărnicie şi ordine germane, superbia elegantă a culturii şi civilizaţiei franceze, vechimea aristocratică a românului, profunzimea şi exotismul ravissant ale arabului, rafinamentul milenar al culturii şi civilizaţiei chineze. La ce bun aceste caracterizări care pot fi deopotrivă argumentate cu o limpede şi seducătoare, uneori, ideaţie? Cea de a doua ipostază alimentează o mulţumire de sine care sfîrşeşte adesea în privire de sus asupra celorlalţi, cea dintîi stîrneşte fireşti frustrări şi ură în numele naţiei ultragiate, mai ales atunci cînd sînt decise din afara ei. Şi într-o parte şi în cealaltă stă la pîndă o tensiune care adesea sfîrşeşte în