Cotofenele. In gradinita din spatele blocului sunt multi copaci si arbusti. Vara, totul se umple de un verde intens. Sus de tot este cerul, din inaltimile caruia coboara o multime de pasari si pasaruici. Nu suntem la padure, dar avem vrabiute si pitigoi, randunele, grauri si mierle. Acestea din urma...

Cotofenele

In gradinita din spatele blocului sunt multi copaci si arbusti. Vara, totul se umple de un verde intens. Sus de tot este cerul, din inaltimile caruia coboara o multime de pasari si pasaruici. Nu suntem la padure, dar avem vrabiute si pitigoi, randunele, grauri si mierle. Acestea din urma ne umplu inimile de bucurie cand canta.

Dar tot aruncand lumea resturi de mancare pe geam, in copacii nostri s-au aciuat niste pasari destul de mari pentru o gradinita de bloc. Am aflat repede cine sunt aceste intruse, asemanatoare cu ciorile, dar mult mai elegante, prin coloritul deosebit al penajului, alb si albastru inchis, cu cozi lungi si mers tantos, cu ciocuri puternice si ochii patrunzatori. Sunt cotofene! Ce stralucire, ce personalitate puternica, cata distinctie in tinuta lor, dar, mai presus de toate, ce glas! Daca sunt multe, nici nu te poti odihni de tipatul lor. Fac larma cat un card de rate, de gaini si de curci la un loc. Pun stapanire pe toti copacii. Pasarelele cantatoare nu se mai aud. Indiferente la ceilalti locatari ai gradinii, cotofenele circula nestanjenite pe sub nasul pisicilor vagaboande si nimeni nu indrazneste sa le faca vreun rau. Au tupeu, nu gluma! Dar nu poti sa nu le admiri pentru indrazneala cu care se plimba, zboara, ciugulesc cate ceva de mancare, discuta neobosite, se striga, vorbesc in cor. Mie imi plac mai ales pentru ca sunt familiste convinse si au un rost.

In pomii nostri din spatele casei atarnau zeci de pungi cu resturi alimentare, cu gunoaie, cu carpe, cu ce-i vine romanului sa arunce mai iute pe