convorbire cu Dorin ŞTEFAN, arhitect

Te-am văzut la Veneţia, unde tu erai cu Bienala de arhitectură, eu cu Mostra de film - tu mai implicat, eu mai deloc... La mine ştiu cum a fost (am scris deja în Dilema); dar la tine? A fost precum spiritul olimpic: important este să participi. A meritat efortul (organizare = bătaie de cap + nervi)? Din acest punct de vedere, al participării, fără îndoială că nici un efort nu este în zadar. Dacă participi, nu ca spectator ci în calitate de combatant, important devine şi ce spui. Cum spui. Pe cine reprezinţi. Cui te adresezi. De ce. Şi de aici încolo lucrurile încep să se complice. Ce a ieşit bine, ce nu? Bine a fost în primul rînd balanţa, conjucturală: timp, bani, România. Spui "România mon amour" şi treci peste sărăcie, frustrări, mitocănie, dezinteres. Implici cuvîntul "amour" şi totul se topeşte într-un sentiment complex de dragoste. Să reluăm. Sintagma italiană: a opta Mostră de arhitectură la Bienala de la Veneţia între 8 septembrie şi 3 noiembrie 2002, Giardini del Castello şi Arsenale, 30 de ţări participante în pavilioane naţionale şi zeci de arhitecţi celebri într-un tunel al arhitecturii pentru "NEXT", şampanie, ministrul italian al Culturii, primarul Veneţiei, recepţii în palate veneţiene, mese rotunde, mass-media. Paradoxul românesc: România mon amour, baloane, D.S.B.A (= Dorin Ştefan Birou de Arhitectură), Re-act now, U.A.R., bani publici veniţi foarte tîrziu, sponsori autohtoni subţiri, recepţie privată oferită de către GENERALI ASIGURĂRI în saloanele din Piaţa San Marco şi recepţie de deschidere a Pavilionului României dată de Institutul român de cultură şi cercetare umanistă din Veneţia (la ambele recepţii nu a fost prezent nici un oficial român), afişe, cataloage, pliante, invitaţii. Din ce cauză nu? Din cauza logisticii. Se spune că din această cauză a pierdut partida şi Napoleon, în final, deşi