Printre atîtea comentarii şi interpretări ale raportului de ţară publicat de Comisia Europeană, printre atîtea chestiuni esenţiale, precum lupta împotriva corupţiei ori realizarea unei economii de piaţă funcţionale, paragrafele referitoare la libertatea de expresie au trecut mai degrabă neobservate. Forul de la Bruxelles consideră că România trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a întări şi garanta libertatea de expresie, iar pe 10 octombrie, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în ţara noastră, dl Jonathan Scheele, a punctat principalele restanţe: sancţionarea penală a insultei şi a calomniei aduse prin presă, prevedere considerată de dl Scheele "în dezavantajul jurnalistului" şi "incompatibilă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului"; intervenţia Puterii în schimbarea înainte de termen a Consiliului de Administraţie al radioului public, legea fiind astfel încălcată; proiectul de lege a dreptului la replică, nepromulgat de preşedinte, dar care "este un semnal privind sensibilitatea exagerată faţă de tot ceea ce se scrie în presă", a afirmat dl Scheele. Raportul Comisiei Europene menţionează şi cazul PRO TV, care din cauza datoriilor către stat depinde de bunăvoinţa autorităţilor. Sper să nu fiu bănuit de subiectivism, dar cred că problema libertăţii de expresie este cel puţin la fel de importantă ca şi economia de piaţă funcţională. Distanţa noastră faţă de Europa poate fi apreciată mai bine şi mai vizibil în funcţie de acest parametru decît după performanţa agriculturii sau a sistemului bancar, pentru că respectarea libertăţii de expresie face parte din chiar fibra democraţiei, iar atitudinea faţă de ea spune ceva despre reflexele democratice ale unui individ sau ale unei societăţi în ansamblu. Or, la noi mi se pare că predomină două tipuri de reflexe: pe de o parte, tendinţa de a reduce libertatea de expresie la "fiecare scrie/spune ce vrea şi cum vr