Fiind noi popor vesel şi darnic (mai mult decît harnic, zice Ada Milea), eu văd în celebrarea numărului 500 al Dilemei (pe lîngă cele evidente) şi deschiderea către sărbătorirea a 10 ani de la apariţie. Pare meschin, recunosc, dar am convingerea că nu sînt singurul român căruia i se umezesc pupilele şi papilele, în aşteptarea clipei cînd va redacta cronica unei porţii aşteptate. Să fiu iertat, poate a fost doar o scăpare cinică sau, poate, manifestarea regretului că printre temele Dilemei nu s-a regăsit şi una intitulată "living la vida moca". (Sau pe de-a moaca, pe gratis, pe şest etc., etc.). Ceva care să înghită şi, oarecum, să claseze zecile de incidente pe care le-am colecţionat în timp. Tineri imberbi şi bătrîni severi călcîndu-se în picioare la Tibco pentru pliantul unui strung-carusel cu comanda numerică. Domnul aparent respectabil care ţipa din mulţime către consoarta de la alt pavilion: "Da' la belgieni au pixuri?". Nedumeriţii olandezi care au părăsit pe fereastră casa de cultură dintr-un sat braşovean, căci ţiganii îşi disputau ajutoarele aduse de ei cu brişca făcută la sculărie şi cu bîta de base-ball. Bulibaşele cocîrjate de lanţurile de aur alb, venite cu BMW-ul ca să-şi încaseze ajutoarele de şomaj. Înaltul oficial care se înscrie aproape cu forţa la un forum economic organizat în Canada şi care, apoi, se milogeşte să i se dea înapoi "măcar jumătate" din taxa de înscriere. Şi alţii, şi alţii. Sigur, nu toţi românii sînt aşa. Dovada - eroicii noştri demnitari, care nu s-au speriat că salariul funcţiei oficiale este mai mic decît cel izvorît din afacerile private. Pur şi simplu, le-au păstrat pe toate! (După cum, în spiritul unei înalte preocupări pentru cultură, Parlamentul a precizat modalităţile legale de spălare a banilor - colecţiile de timbre, tablouri şi bani vechi.) Dar sînt, poate, prea sceptic pentru un moment festiv. Poate că tema cu