Valeriu Mircea POPA
Camera de subsol sau rascumpararea
Editura Vinea, Bucuresti, 2001,
73 p., f.p.
Unul dintre poemele lui Valeriu Mircea Popa (rayuela sau 27 de poeme gasite intr-un tomberon) explica insusi modelul compozitional al volumului de fata: poezia de tip sotron in care versurile fiecarui poem (co)exista independent, in acelasi timp in care depind de constructia permutata a sectiunilor poetice. Autorul isi imparte materialul liric in secvente, adesea numerotate ca niste poeme de sine statatoare, desi continuitatea intre aceste fragmente este trasatura semnificativa a volumului. Versurile curg, dincolo de limitele unei sectiuni pina la unificarea intr-un singur poem – un text al marturisirii prin care poetul „subsolului“ existential atinge „rascumpararea“ conditiei umane.
Valeriu Mircea Popa experimenteaza liric concretul vietii pentru a descoperi, dincolo de platitudine, forta de sugestie a abstractului vizual, a ideii transfiguratoare sau a metaforei. Poetul transforma sensibilitatea senzoriala a banalului in conceptualizarea algoritmica a poeziei. De la imaginile scripturale si cele picturale ale confesiunii se ajunge la notiunea insasi de cuvint sau de culoare: „3. atunci ti-am daruit/ un cub de ceara verzuie/ chiar in clipa cind isi inghitea/ unul din colturi/ o culoare ce putea fi atinsa/ doar prin mai multe culori“ (rayuela…, p. 21).
Trebuie insistat asupra picturalului poetic din volum intrucit aceasta caracteristica se coreleaza cu fantasticul absurd si cu misterul cosmic, cu miracolul revelat in existenta profana sau cu umilinta in fata manifestarilor elementare ale universului: „galbenului din adincuri/ tangent cu albastru deschis/ i se spunea iarba/ s…t/intotdeauna/ mai ramine ceva aer sub talpi/ chiar si atunci/ cind mergem pe apa“ (aerul de sub talpi, p. 41).
Poetul descopera para
