Paradoxurile Nu-mi place să scriu despre lucrurile care-mi plac. Cad (părerea mea!) în banalităţi, în locuri comune şi, în plus, îmi vine obsesiv în minte o întrebare: "De ce le-ar păsa lor de lucrurile care-mi plac mie?" (că doar nu scriu la "Matrimoniale"!). Ne place să... Ne place de... Ne place cu... Ne place la... Sînt de acord că sînt mai multe lucruri care nu ne plac decît celelalte, care ne plac. E natura noastră. Îmi plac paradoxurile. De aceea... - Îmi place să fiu antipatic. Să intru în controverse, deşi ceea ce spun e departe de a fi "credinţa mea". Să merg alene pe trecerea de pietoni, "pe verde", cînd dintr-un Jeep ultimul model, un burtos pus la patru ace mă claxonează disperat, agitîndu-şi pumnul în aer. - Îmi place să pierd cînd toată lumea cîştigă şi să cîştig cînd toată lumea pierde. Uneori însă, devine plictisitor să-i dezamăgeşti pe cei ce te invidiază, te critică, te dispreţuiesc şi te laşi dus. - Cînd cumpărăturile se fac la Mall sau în Bloomingdale's (ba, să exagerăm, domnilor, să exagerăm!), îmi place să pierd ore răsfoind cărţile (că de cumpărat...!) din Librăria Humanitas de peste drum. - Îmi place să fac lucruri care nu-mi plac. Nu-mi place să fumez, dar o fac. - Îmi plac învingătorii învinşi: Napoleon la Waterloo sau pe Sf. Elena, Scott ajuns la Pol al doilea şi mort la întoarcere, Cezar în Senat, Galilei renegîndu-şi credinţa "e pur...". Îmi arată "faţa lor umană" şi mă simt bine. - Îmi place să ascult muzică tristă cînd sînt fericit şi muzică ritmată cînd sînt trist. Îmi place să am defectele poporului din care, vreau-nu vreau, fac parte. De aceea... - Îmi place să-mi pierd vremea. - Îmi place să-mi dau "ultimii 50 de mii" pe fleacuri: ca acum la Internet. - Nu-mi place să termin. Îmi place să încep şi să las în suspensie totul. - Îmi place să fiu împrăştiat. - Îmi plac lucrurile pe care le iubesc, dar şi cele pe care le urăsc,