* Willis Barnstone, Borges, într-o seară obişnuită, la Buenos Aires, traducere şi note de Mihnea Gafiţa, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002. Borges a fost, pentru un continent cel puţin, acel precursor absolut pe care chiar el îl defineşte într-un eseu celebru despre precursorii lui Kafka. Cum Kafka vine din Zenon, din Han Yu, din Browning, din Léon Bloy sau din lordul Dunsany, tot ce s-a scris valabil după relansarea literaturii sud-americare pe la mijlocul secolului trecut vine din Borges. Pentru majoritatea scriitorilor Boom-ului, ruptura cu "provincialismul de fond şi anacronismul de formă"a fost făcută prin opera lui Borges, printr-o "regresie la rădăcinile poetice ale literaturii" (Carlos Fuentes), prin consacrarea fantasticului metafizic şi, la urma urmelor, prin asumarea unei concepţii diferite despre literatură, care reaşeza caleidoscopic esenţele tari ale acesteia. Dacă Parfumul de guayaba povesteşte întîlnirea între doi prozatori de talii mult diferite (dar cum să măsori diferenţa?), cartea lui Willis Barnstone, Borges, într-o seară obişnuită la Buenos Aires, mai puţin cunoscută la noi, este un eseu autobiografic dialogat între doi poeţi. W. Barnstone, poet american nominalizat la Premiul Pulitzer, autorul unui volum despre Poezia europeană modernă din 1967 şi al unei traduceri a Noului Testament, este profesor la Universitatea din Indiana. În timpul Războiului Murdar din Argentina, culme a ororilor totalitare pe continent, Barnstone, bun şi discret prieten al lui Borges, s-a aflat la Buenos Aires, iar cartea sa surprinde epoca, o leagă cu alte timpuri şi alte continente, povesteşte călătorii, convorbiri nocturne în cafenele celebre sau în casa maestrului orb. Chiar şi atunci cînd cade în anecdotă, sensurile acesteia sînt atît de indirecte şi de paradoxale, încît frivolitatea iniţială păleşte, lăsînd locul "acelei virtuţi şi emoţii supreme a lui