„Daca iubiti dragostea, o sa indragiti suprarealismul“ (manifest).*

– e citatul sub care Kunstsammlung Nordrhein-Westfalen isi distribuie declaratia de presa la retrospectiva Suprarealismul 1919-1944, recent deschisa la Düsseldorf. Sintem astfel preveniti. Titlul expozitiei** – fara alta propunere sintetica dincolo de cele cinci nume mari, urmate de puncte de suspensie care par sa vina din aceeasi zona a inefabilului curent cu motoul citat – se dovedeste inca de la primii pasi a fi un inutil understatement. Sute de lucrari – pictura, sculptura, grafica si colaj, fotografie si film, editii originale si documente de epoca – au dislocat complet colectia permanenta de arta contemporana a muzeului – eveniment aproape fara precedent aici. Aduse din toata lumea (deseori la o prima expunere in Germania), prezente sint, in afara de clasicii curentului – cu lucrarile majore si cu altele, mai rar vazute –, mai toate numele din prima generatie suprarealista.

Selectia de lucrari este rezultatul unui pariu ambitios: o expozitie istorica in doua sensuri ale cuvintului. Cu morga academica, dar fara miza teoretica (in schimb, cu mult bun-simt), disecate pe module istorice, iconografia suprarealismului (intre timp) popular si marginile necontroversate ale curentului se intilnesc in salile proiectate de arhitectul Michel Antonpietri. Istorica prin dimensiune: este ultima din seria de retrospective somptuoase pe care muzeul le-a oferit de-a lungul ultimului deceniu si ceva: Picasso, Schlemmer, Ernst, Schwitters, Magritte, fratii de Chirico… Istorica in conceptie: e limitata, din titlu, la prima perioada a suprarealismului; curatorul Werner Spiess ii fixeaza inceputul in 1919, anul in care apare Les Champs Magnétiques (André Breton si Philippe Soupault) – cu cinci ani inaintea Manifestului lui Breton, deci –, si sfirsitul in 1944, inceputul dispersarii g