Acest simtamant degenereaza adesea in aprecieri neprofesionale fara acoperire - mai mult de rezonanta politica -, cum ca importurile alimentare ar fi ajuns sa reprezinte 60-70% din consum. Din fericire, deocamdata este vorba doar de o senzatie, si nu de o realitate, chiar si numai tinand cont de faptul ca, in timp ce simtamantul cu pricina se creeaza pe baza situatiei din marile orase, aproape jumatate din populatia tarii traieste in mediul rural, unde se practica masiv autoconsumul.
Dincolo de interpretarile politice interesate, plasarea sub semnul uzualului a cresterii importurilor alimentare este facuta mai curand in raport cu o ipotetica pozitie a Romaniei in plan agricol international decat in raport cu situatia reala a agriculturii romanesti.
Liberalizarea comertului exterior dupa 1990 era absolut normal sa produca o crestere abrupta si masiva a importurilor la acele sortimente alimentare care nu se produc in general sau sezonier in Romania (precum tropicale sau alte fructe), importuri interzise practic pana atunci. In ce priveste restul alimentelor, ceea ce s-a intamplat in domeniul importurilor s-a datorat aproape exclusiv diferentelor de competitivitate.
Agricultura romaneasca este profund ineficienta, atat din cauza faramitarii exploatatiilor agricole, cat si din cauza costului extrem de ridicat a tot ceea ce reprezinta aport al industriei in cadrul produselor agricole (ingrasaminte, lucrari agricole, echipamente etc.). Doar costul infim al fortei de munca agricole in Romania mai face ca unele produse alimentare romanesti sa tina pasul concurential cu produsele straine.
Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agro-alimentare romanesti este pusa insa in evidenta nu atat de tendintele la import, ci mai degraba de prabusirea exporturilor de produse agro-alimentare. Nivelul acestora in anul 2000 nu mai reprezenta nici
