O zicală, folosită mai ales de comercianţi, spune că "sînt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine". Ei bine, eu nu cred că este adevărat, că în viaţă nu se întîmplă aşa şi că tocmai pentru că sînt sărac cumpăr numai lucruri ieftine. M-am convins definitiv de acest lucru cînd am văzut, într-o emisiune pentru consumatori adresată publicului larg, cum cineva explica doct şi însufleţit că parizerul de 40.000 de lei nu este parizer, dar că multă lume îl cumpără şi îl consumă crezînd că este parizer. Acest parizer este ceva greu de definit, ceva pervers, o combinaţie de produse care păcălesc consumatorul care-şi închipuie că ar putea exista parizer la un preţ atît de mic. Ideea specialistului era că trăim într-o lume mincinoasă, care alină sărăcia şi minte oamenii. Dar, mai reieşea din acea emisiune că mulţi oameni trăiesc în ceea ce aş putea numi obsesia contrîngerilor. Aceşti oameni nu intră în categoria săracilor, a acelora care suferă de sărăcie lucie. Cei mai mulţi ar fi cei care nu suferă de sărăcie lucie şi nici de bogăţie grotescă, ci cei care se mişcă în această lume a constrîngerilor. Se zice adesea că România este o ţară în care se supravieţuieşte. Unii zic că o ţară poate fi săracă, dar că ea poate fi populată de oameni care o duc bine. Aşa, zic ei că este Grecia. România este o ţară săracă în care oamenii n-o duc bine. În majoritatea lor. Majoritatea nu moare de foame, dar nici nu depăşeşte un calcul cotidian drastic. Aceştia rezistă încropind o existenţă nici mizerabilă, nici acceptabilă. Majoritatea trăiesc, deci, prost, văzuţi din afară, dar ei sînt atît de obişnuiţi cu sărăcia încît ea este resimţită ca un mod de viaţă. Sărăcia subiectivă ar fi deci mai mică decît sărăcia obiectivă. Oamenii nici nu-şi mai dau seama cît de prost trăiesc. Există săraci resemnaţi, cu accente de nemulţumire, manifestată public, prin conversaţii despre hoţia guvernanţilor.