Nu ajungi în Buzău. Treci doar de Urziceni. Cîmpuri cu pepeni în stînga şi dreapta. Ţărani stînd la o tablă în aşteptare de muşterii. Pentru pepeni. Faci dreapta la întîmplare. Ajungi în Florica. În dreapta, primul gard, e cimitirul.
Protocoalele Unii stau în răscruce. Să aştepte rata. Alţii, în faţa casei, n-au ce lucra. E ora zece dimineaţa. Întreb de primar. Primarul îşi întorcea Dacia în mijlocul drumului. Mă întreabă de viaţă. Îmi spune că e foarte ocupat, un drum pe cîmp, unde a întîrziat, un altul mai departe. Cîmpul şi departele, marile obsesii ale celor din Florica. Apoi, direct: "Cît mă costă?". Întrebarea îmi întinde imaginaţia spre zone nebănuite. Mă văd colindînd satele şi întorcîndu-mă cu pradă pentru cei zece copii ai mei. Nu cer nimic. Se zăpăceşte. Îi pare rău că a întrebat. Pleacă. Îmi duc maşina pînă la marginea asfaltată a Floricăi. Cobor şi mă întorc. Întreb prima suflare bărbătească întîlnită.
"Ringul ăsta de viaţă" "Aici sînt născut din '46. Tata e din sat. Am avut zile mai bune. În timpul lui Ceauşescu a fost mai rele. Ne-a dat pămînturile astea, ne-a obligat să le plătim. Dacă pui un hectar de grîu, te costă patru milioane jumătate şi anul ăsta n-am făcut nici patru sute-şase sute de kilograme. Mai scot eu banii ăştia să plătesc şi la anu', să mai înfiinţez cultura, să mai pot duce ringul ăsta de viaţă. N-avem cum. Am rămas săraci. N-are cu ce să te ajute. Cînd a luat Adrian Năstase a zis că ne ajută prin agricultură. Nu ne-a dat nimica. Ne-a dat primul an, la alegeri, după aia a uitat. Cam aşa. E mai bine să laşi pîrloagă pămîntul, să stai cu braţele-n sîn şi să te uiţi la el, ce frumos e, decît să-l munceşti. N-avem cu ce. N-avem bani. Am muncit 36 de ani la tractoare, la zootehnie şi am fost la Casa de Pensii că m-a respins că nu ştiu cînd în ce an. Am băieţi o dată cu mine care mănîncă pensie de doi-trei ani în urmă. N-am
