Uneori, auzim ştiri care ni se par glume proaste. Adică, avem sentimentul că cineva se joacă cu realitatea oricum debilizată de excesele noastre într-un fel anume, menit să ne contrarieze. S-ar zice că undeva, cineva se amuză teribil să ne vadă feţele stupefiate ale unor oameni amuţiţi de ceea ce se întîmplă. În ultima săptămînă, două ştiri mi s-au părut că aparţin acestui registru şi am aşteptat, zadarnic desigur, să apară imediat dezminţiri sau rectificări. Nu au apărut, semn că realitatea despre care ştirile acestea vorbesc nu se vrea nici dezminţită, nici rectificată. Aparent, ştirile nu au nici o legătură una cu cealaltă. Totuşi, mecanismul misterios după care, uneori, realitatea îşi bate joc de noi funcţionează identic în ambele cazuri: manipularea cinică a sensibilităţii noastre pentru valori supreme, la care ţinem cu adevărat, pentru că pur şi simplu fără credinţa în ele dispărem: limba română şi pacea. Iată despre ce e vorba: * Cel mai ridicol gest legislativ din scurta, dar viguroasa istorie a Parlamentului nostru post-decembrist este acela de a "proteja" limba română (denumirea exactă a proiectului votat este "Lege privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice"). Mă gîndesc la dl Pruteanu, cel de acum şase-şapte ani, şi-mi spun că, dacă o asemenea inţiativă venea atunci din partea vreunui parlamentar din grupul actualilor colegi ai domniei-sale, m-aş fi amuzat copios cititind comentariile sale acide. Dar viaţa merge înainte, lumea se schimbă, oamenii se schimbă şi ei. Revenind la proiectul de lege, trebuie remarcat că el este cu totul neavenit, înainte de toate, din punct de vedere juridic. O asemenea lege, orice precedent s-ar cita, este o lege absurdă, coborîtă parcă din piesele lui Ionesco; limba, scrierea şi vorbirea nu pot să facă parte dintre realităţile reglementate juridic. Dreptul are o cu totul altă vocaţie - re