Academia Caţavencu a lansat un proiect cultural impresionant, din care face parte şi "revista lunară de atitudini, polemici şi idei" cu nume de început de frază: deci. Ce vrea revista deci de la viaţă ne spune, în editorialul primului număr, redactorul ei şef, Laurenţiu Staicu (el, împreună cu redactorul şef adjunct Alin Cornel Ionescu şi cu directorul artistic Devis Grebu compun redacţia revistei): deci îşi propune să găsească o cale de mijloc între discursul prea popular (şi superficial) al talk-show-urilor noastre şi cel elitist al culturii cu "C" mare. Laurenţiu Staicu este de părere că această cale de mijloc nu este prezentă în spaţiul nostru public: "Între dezbaterea croită pe calapodul modelului conflictual şi încărcată pînă la refuz de concreteţe marginală şi monologul eterat, rupt de realitate, aproape transcendent, există un spaţiu al dialogului viu, ancorat sănătos în lumea reală, speculativ doar din necesităţi stilistice, o formă de comunicare pe care majoritatea tinerilor nu o cunosc decît din întrunirile amicale, iar a cărei absenţă din spaţiul public nici măcar nu-i mai nedumereşte." Între concreteţea marginală şi monologul eterat îşi face loc, deci, deci. Acum, nu ştiu dacă tocmai între acestea două (sau între alte cîteva ca ele), cert este că revista proaspăt lansată este plăcută minţii, inimii şi literaturii. Altfel spus, ai ce citi în ea. De exemplu, dosarul revistei dedicat "formatorilor de opinie". Putem citi aici despre liderii de opinie (Camelia Beciu: "Liderii de opinie acţionează într-o zonă intermediară, mereu «între» public şi privat, «între» putere, grup şi individ, «între» grupuri de apartenenţă şi grupuri de presiune, «între» elite, «între» expertiză şi opinie."), despre "informatorii de opinie" (Marius Oprea: "La graniţa dintre iresponsabilitate şi asumarea gestului s-a născut treptat acel tip uman care, depăşind postura unui mă