(1/2 fericire) Argument 3 (o iau de la coadă); ce ştiam eu despre Argentina? Că este ţara care a produs tangoul, pe Borges, Bioy Casares, Cortazar şi Sabato; că este destul de imensă, ceea ce-nseamnă că, probabil, puţini sînt cei care-o cunosc cu de-amănuntul; copil, tot auzeam de o doamnă, prietenă a familiei mele, care se stabilise la Buenos Aires; doamna se numea "Sanda Varparonian" şi, împreună cu "Buenos Aires", construia o sonoritate suficient de exotică pentru a mă face să visez la Argentina şi/sau Buenos Aires; n-am ajuns (încă) în Argentina şi/sau Buenos Aires, dar am o bună prietenă care a fost; şi am văzut filmul Happy Together al hongkonghezului Wong Kar-wai, care se petrece (şi) în Argentina; şi l-am citit pe domnul Goanţă... Contra-argument 3; şi am văzut, acum cîteva zile (în fine), faimosul cine-musical Evita, pe care-l evitasem sîrguincios cînd a rulat pe marile ecrane... Filmul lui Alan Parker (filme bune: Bugsy Malone, Midnight Express, Shoot the Moon, Pink Floyd The Wall, Birdy, Mississippi Burning, The Commitments; filme medii: celelalte; filme proaste: Angela's Ashes, acesta) este, într-adevăr, 100% catastrofa anticipată. Dar e o catastrofă atît de "hors-série", atît de bizară şi de plină de elan în dorinţa de a fi, cu orice preţ, catastrofă! încît are aerul unui OZN cinematografic... Mai întîi, muzica. Dacă eraţi fani Andrew Lloyd Webber (Jesus Christ Superstar, Cats), s-ar putea întîmpla să vă vină, după acest film, să vă puneţi fanatismul în cui: împreună cu libretul as(as)in al lui Tim Rice, este o furnizare pe bandă rulantă de banalităţi bolovănoase, sloganuri sforăitoare, siropuri strepezitoare şi "cuvinte crude" care au efectul bătăilor cu frişcă. De la acel nemuritor "Oh, non, Maman est morte!", strigat melodios de Catherine Deneuve în pîlnia telefonului din Umbrelele din Cherbourg, n-am mai auzit ceva care să combine, cu atîta ap