Almajul este o comuna mare, destul de bogata si asezata strategic, aproape de Craiova, la „susea“. Nimeni n-ar crede ca la nici 20 de kilometri de „buricul“ Olteniei exista institutii de invatamint ramase in urma cu aproape 100 de ani. Institutii pentru care nu exista bani, in care copiii invata pe aceleasi banci pe care au studiat si parintii si poate si bunicii lor. Este nefiresc ca exista, dar si mai nefiresc este faptul ca aceia care detin solutiile si banii necesari renovarii acestora nu se sinchisesc, ba, mai mult, se lauda cu „maretele“ lor realizari. Va spuneam ca nimeni n-ar crede ca aceste scoli si gradinite exista. Nici noi n-am crezut pina cind n-am vazut cu ochii nostri.
Am plecat catre comuna Almaj fara nici o idee despre ce aveam sa gasim. O sursa binevoitoare ne comunicase ca la micutii elevi din satul Cotofenii din Fata, laptele dat de guvern se transformase in brinza topita si se topise asa de tare incit in ultimele doua zile nu mai venise deloc.
Cind am ajuns in fata scolii, nu ne-a trebuit mult sa ne dam seama ca pentru elevii scolii nu programul (respectiv intirzierea) distributiei cornurilor si a laptelui, fie el si brinza topita, era problema, ci conditiile in care erau copiii obligati sa invete. Obligati, pentru ca invatamintul primar si gimnazial sint inca obligatorii!
Pe dinafara, cladirea scolii nu se deosebea cu mult de alte surate din alte comune. Citeva geamuri sparte, tencuiala crapata pe ici-pe colo. Atit. In usa scolii ne-a intimpinat o invatatoare. O „veterana“ a muncii la catedra, care-si petrecuse peste 30 de ani din viata invatindu-i pe copiii locuitorilor din Cotofeni sa scrie si sa citeasca.
„Bine ca ati venit si pe la noi! Veniti sa vedeti in ce conditii invata copiii astia. Nu stim ce sa mai facem. Dar, haideti, poftiti, va rugam, in clase, sa va aratam in ce hal poate fi o scoala! O scoala in c
