•"In PNL Iasi nu exista competitie. Au fost adusi niste sfinti. Sfantul Dumitru Oprea, de exemplu. Daca ai curaj sa ridici capul, te ard pe rug", a declarat Florin Hozoc.
Anuntul privind plecarea consilierului municipal, Florin Hozoc, din functie si din PNL Iasi a fost insotit de critici aprige la adresa filialei locale a partidului. "In filiala PNL Iasi nu exista competitie, a fost inlocuita democratia cu teocratia. Au fost adusi in partid niste sfinti cum este de exemplu, sfantul Dumitru Oprea. Daca ai curajul sa ridici capul, soborul de preoti te poate scoate afara, te ard pe rug. Pentru multi membri ai PNL Iasi a fost pregatit un rug", a declarat Florin Hozoc.
In plus, Hozoc a adaugat ca, grupul consilierilor liberali din cadrul Consiliului Local nu au fost sustinuti niciodata de PNL Iasi. "Principala neimplinire din mandatul meu este ca, noi, consilierii liberali, nu am reusit sa avem in spate PNL. M-am simtit ca facand parte dintr-un grup de independenti. Nu au fost niciodata alaturi de noi in conferintele de presa pentru a ne lua apararea. Am simtit intotdeauna ca nu exista un feed-back intre grupul consilierilor liberali si cei care fac parte din conducerea partidului", a adaugat Hozoc.
Contactat telefonic presedintele PNL Iasi, rectorul Dumitru Oprea, ne-a declarat. "Daca spui prostii nu ai cum sa fii sustinut. Florin Hozoc este un baiat excelent dar care nu stie sa faca politica. Este inadaptabil in orice sistem", a declarat Oprea.
Constatin MAZILU
•"In PNL Iasi nu exista competitie. Au fost adusi niste sfinti. Sfantul Dumitru Oprea, de exemplu. Daca ai curaj sa ridici capul, te ard pe rug", a declarat Florin Hozoc.
Anuntul privind plecarea consilierului municipal, Florin Hozoc, din functie si din PNL Iasi a fost insotit de critici aprige la adresa filialei locale a partidului. "In filiala PNL Iasi nu