L-am întîlnit odată pe David Duke, fostul mare vrăjitor al KKK din Louisiana, un autentic fascist american, într-un avion ce ne ducea de la New Orleans la Las Vegas. El călătorea la business class, lipit de un arian corpolent, pe care l-am luat drept garda sa de corp. Habar n-am ce treabă avea el la Vegas, dar dacă eşti fascist american, Vestul este cel mai bun loc pentru a face bani. Trăiesc acolo destule feţe-palide ţicnite, capabile să finanţeze oricît de mulţi politicieni. Duke candida la postul de guvernator de Louisiana, împotriva lui Edwin Edwards, o situaţie de vise rele, care a dat naştere sloganului "Votaţi-l pe escroc". Edwards s-a dus, în cele din urmă, la închisoare pentru escrocheriile sale, dar pun pariu că şi din pîrnaie ar cîştiga, dacă ar fi să mai candideze o dată împotriva lui Duke. Fasciştii n-o duc prea bine în State, pentru că oricît ar suna ei de "rezonabil", duhnesc a ideologie de la o poştă. Uneori, oamenii confundă "populismul" cu "fascismul", pentru că erau cam acelaşi lucru prin anii 1930, cînd Mussolini, Juan Peron şi Huey Long începuseră să-şi fredoneze cîntecelele populiste. O jumătate de secol mai tîrziu, populismul este refrenul oportunist al oricărui politician, aşa că ai nevoie de o ureche foarte fină pentru a dibui un fascist. Fasciştii deştepţi ai momentului sînt mai populişti ca oricînd. Să luăm Europa, de pildă. Vă rog. Acolo, orice ţară are fascistul ei, în ascensiune în sondajele de opinie, ascuns sub o mască populistă. În Franţa, e Jean Marie Le Pen, care îi electrizează pe francezi cu singurul lucru care îi mai poate scoate din ale lor - în afară de brînză şi de anti-americanism - şi anume promisiunea de a scăpa de imigranţi precum românii. În Austria, există Jorg Heider, mistuit de o atare nostalgie după SS că pînă şi elveţienii îl găsesc ciudat. În Rusia, există Jirinovski, un clown rasist de mîna a treia care le s