Mă amuzam, în urmă cu doi ani, să semnalez cîteva din stereotipurile prin care presa înfăţişează viaţa politică. Retorica, spuneam, este pe cît de previzibilă, pe atît de rudimentară. Ideea de competiţie era figurată metaforic, în exemplele pe care le selectam, drept o încleştare pe viaţă şi pe moarte, în care toate mijloacele sînt îngăduite. Se detaşau cîteva formule privilegiate, cum ar fi "a sări la gîtul (la beregata) cuiva", "a pune tunurile pe...", "a ataca la baionetă", "a lovi în moalele capului", "a pune la zid". Dintre ele, prima s-a dovedit de o extraordinară vitalitate, devenind realmente reprezentativă pentru modul în care sînt percepute relaţiile din interiorul lumii politice, economice, culturale etc. "Gîtul", de altfel, nu mai e doar atributul unei persoane fizice, el intră în cele mai neaşteptate combinaţii, generînd uneori imagini în cea mai autentică tradiţie suprarealistă. Am ales aici titluri de articole, spicuite după metoda hazardului obiectiv. La un prim nivel avem construcţia simplă, percutantă, cu o distribuire clară a rolurilor: "Lupu sare la gîtul lui Ciorbea" (Adevărul, 30 iulie a.c.), "Lopez (Claudio) sare la beregata lui Batistuta" (Adevărul, 11 iulie a.c.), "Octavian Paler a sărit la gîtul lui Năstase (Realitatea românească, 20 iunie a.c., titlul consemnînd reacţia binecunoscutului scriitor după încheierea lucrărilor Forumului Cultural Naţional). Mergem mai departe. Alte titluri de-corporalizează gîtul dar păstrează imaginea saltului ucigaş. O situaţie intermediară în: "Deputatul Ioan Băncescu sare la gîtul «baronilor» din propriul partid" (Evenimentul zilei, 10 septembrie a.c.). Se observă, apoi, că anumite instituţii şi anumite instanţe sînt victime prioritare ale

agresiunilor de acest tip: "Operatorii de cablu sar la gîtul ANPC" (Monitorul de Iaşi, 30 septembrie a.c.; ANPC înseamnă Agenţia Naţională pentru Protecţia Con