Destinul statuilor din Bucureşti a fost şi rămîne un destin turmentat, şi nu o dată un destin ironic. În primele luni ale anului 1948, zelul demolator al noului regim a distrus cu sălbăticie cîteva din monumentele reprezentative ale Capitalei: statuia lui Carol I şi aceea a regelui Ferdinand (ambele făurite de Mestrovici), monumentul lui I. C. Brătianu, al lui Take Ionescu, al lui Lascăr Catargiu. A scăpat ca prin urechile acului statuia lui Alexandru Lahovari (poate pentru că era mai puţin la vedere). A fost lăsat în pace şi bustul lui G. C. Cantacuzino, de la intrarea în Grădina Icoanei. Mai tîrziu, din bronzul statuii lui Carol I a fost turnată statuia lui Stalin. Din bronzul statuii lui Stalin a fost turnată statuia lui Lenin. Din bronzul statuii lui Lenin nu s-a mai turnat nimic; doborîtă de pe soclu în 1990, ea zace de atunci în bălăriile de la Mogoşoaia, alături de statuia doctorului Petru Groza. Pe locul acesteia din urmă se înalţă acum Monumentul Artileriei: o ţeavă de tun în poziţie verticală flancată de două puşcoace "istorice", confecţioante cu măiestrie în atelierele Muzeului Militar Central.

Bucureştiul n-are o statuie a lui Cuza, dispune în schimb de una a lui Bolivar. Bucureştiul n-are o statuie a lui Decebal, intenţionează în schimb să-i facă una lui de Gaulle. Bucureştiul n-are o statuie a lui Traian, dar se mîndreşte cu un bust al lui Atatürk. Fondatorul Turciei moderne, spoit din belşug cu smoală, se încruntă la trecătorii de pe Calea Victoriei mai aprig decît Baiazid la negocierile cu Mircea. Un veritabil suprarealism combinatoriu pare să prezideze selecţia subiectelor şi, uneori, aşezarea lor în spaţiu.

Tradiţia jocului cu mărgelele de bronz n-a fost instaurată de regimul comunist şi n-a pierit o dată cu el. Copia Lupei Capitoline, instalată iniţial în Piaţa Sf. Gheorghe, mutată ulterior în Dealul Mitropoliei, a