cu o piele metodistă şi o carne catolică,

pândite mereu de oase ortodoxe,

dar mai ales de păcate pe care

nici o religie nu le poate absolvi,

cu ele umblam toată noaptea pe străzi,

din pantelimon în vatra luminoasă şi retur,

atingeam momfa pe la margine,

credeam că după trei dimineaţa spaima va ceda,

şi uneori se întâmpla şi asta, dar rar.

cel mai adesea dârdâiam până la ziuă;

mă întorceam acasă numai când

groaza obosea atât de mult încât

îmi lăsa în pace pielea metodistă,

oasele ortodoxe şi carnea catolică,

ştiind prea bine că nici una dintre ele nu salvează

şi că noaptea următoare o vom lua de la capăt.

*

luni de zile, auzind că circulă din nou,

am tot aşteptat tramvaiul 56

pe la mine prin pantelimon.

l-au aşteptat şi alţii, n-avea grijă,

însă nu a mai trecut pe-acolo.

pe urmă mi s-a spus că ar umbla

deviat prin vatra luminoasă.

am stat multe nopţi întregi degeaba,

tremurând în vatra luminoasă.

dar într-o noapte mi s-a părut că l-am prins.

era o noapte mai mult decât noapte.

se făcuse două şi eram

atât de treaz că picam din picioare

când mi s-a părut că îl aud.

venea cu o viteză nemaipomenită

şi auzind cum dârdâie pe şine

de parcă ar fi fost muşcat de febre,

am crezut întâi că e maşina de gunoi.

numai că nu apărea de niciunde

şi când am plecat, am plecat cu convin-gerea

că fusese tocmai tramvaiul aiurit

pe care-l căutam pe toate şinele.

nu m-am mai trezit în noaptea următoare

că eram beat-mort, dar în a doua

l-am auzit din nou şi-am alergat

din răsputeri spre vatra luminoasă.

ş