Carmen Firan este o (iniţial) poetă (debut editorial: 1981) a cărei relaţie cu proza începe în 1990 şi ajunge, prin Farsa, la a doua carte. între timp, a mai semnat cîteva volume de versuri pentru copii, piese de teatru şi scenarii de film. Are cîteva volume publicate în străinătate, este membră a colegiului editorial al cunoscutei reviste Lettre Internationale şi a colaborat, în timp, la numeroase reviste culturale din România şi din S.U.A.. Prozele incluse în Farsa "călătoresc", la rîndul lor, între aceste spaţii. Dacă prima este o relatare, din perspectiva unui personaj participant-spectator la evenimentele din decembrie '89 (el însuşi incapabil să-şi clarifice, în ochii proprii, statutul), a doua este o poveste cu "poantă finală" vag localizată în S.U.A, a treia ne prezintă un bărbat (Andrei Roscov) de origine est-europeană stabilit în New York şi care, după ce ajunsese la o bună situaţie lucrînd într-un domeniu tehnic, descoperă la un moment dat cărţile, acest lucru schimbîndu-i fundamental viaţa, iar ultima are în centru un cuplu italian stabilit în New Jersey, el: pictor, ea: cu ceva avere şi cu un bun-simţ al afacerilor, care după mulţi ani de înstrăinare ajung să se redescopere. Personaje, în general, inaderente la mediul în care trăiesc - fie că numim "mediu" ţara sau oraşul în care se desfăşoară acţiunea, fie că ne "mutăm" la nivelul profesional ori relaţional.

Primul text, cu siguranţă cel mai interesant pentru cititorul român, fie şi numai din motive extraliterare, este Farsa, care dă şi titlul volumului; acesta începe cu o parte în care personajul-narator descrie - cu participare şi concizie, ceea ce e de notat - felul în care se trăia în România comunistă. Stilul sec, aproape cinic autopsiază fără scrupule o umanitate în care lipsa oricăror aşteptări a topit definitiv disperarea în resemnare: "Numele dictatorului era rostit de zeci