Bătrînii străzii noastre ne povesteau adesea despre vremurile de altădată. Uneori obositori, alteori enigmatici, ne trezeau interesul în special cînd descriau înfloritoarea viaţă de odinioară a cartierului. Şi cum să nu fii curios, atîta vreme cît nimic nu trăda vreun trecut cît de cît glorios al străzilor pe care băteam mingea. Vorbeau de vile somptuoase, dar noi vedeam doar blocurile anilor '50. Îşi aminteau de micii meseriaşi, iar noi vedeam cozile de la ulei. Pomeneau personaje celebre, savanţi, senatori şi cocote de lux, care treceau în goana trăsurii, cu echipaje semeţe, valeţi încruntaţi şi armăsari nervoşi. Din vremurile acelea rămăsese doar pavajul din piatră cubică, ştirbit de istorie. Şi, evident, povestirile, care, şi ele, contrastau tot mai mult, în funcţie de povestitor şi de cantitatea de rachiu de anason trecută în catastiful de la "Bristol". Dar vremurile se schimbă. Sau aşa ni se pare cînd sîntem tineri. Vedem cum îngălbenesc frunzele şi ne mirăm. Apoi vedem zăpada şi ne mirăm din nou. Dar, după încă o toamnă şi încă o vară, înţelegem că totul se repetă şi toate ale lumii se parodiază între ele. Mai sînt şi unii care înţeleg toate astea doar cînd e prea tîrziu. Vai lor! Poate aşa se explică mirarea cu care am observat că strada noastră începea să-şi recapete legendara vitalitate. Pe nesimţite, magazinele de stat îşi închiseseră porţile, în locul lor apăruseră buticuri turceşti, brutării improvizate şi sex-shop-uri cu geamuri fumurii. În colţul parcului, însă, apăruse un fel de magazin universal din cornier şi sticlă, clădit de la zero de chiar unul din vecinii noştri. Era de fapt doar un chioşc mărişor, dar avea de toate şi era deschis zi şi noapte. Drept care era şi bine păzit. Marfa - zahăr, coniac, franzele, baterii, pantofi, becuri şi chiar fiare de călcat. Noaptea, chioşcul era luminat feeric, scoţînd şi mai tare în evidenţă necesarele f