"Dealurile acestea sînt spinarea lui

Dumnezeu. Dacă aşa arată spinarea Lui,

gîndiţi-vă cît de frumoasă trebuie să-I fie faţa ."

Părintele Cleopa Despre ceea ce numim îndeobşte "lumea spiritului" nu avem reprezentări. O "lume" nu este însă cu adevărat "lume", cîtă vreme nu îngăduie o minimă expresie topografică. Fără contur, fără componente distincte, precis situabile, aşadar fără diferenţiere internă, orice "lume" sucombă în abstracţiune. Nu există lume fără loc, chiar dacă locul ei e în afara spaţiului, şi nu există lume fără articulaţie interioară, chiar dacă această articulaţie e în afara sensibilului. Pentru ca o lume să fie lume, trebuie să avem intuiţia ei, să o resimţim ca plauzibilă, ordonată, orientată, autonomă. Ea trebuie, de asemenea, să fie populată , să nu rămînă în condiţia de receptacul pur, fără conţinut. O adevărată lume nu e niciodată un simplu cadru, un gol neutru, încremenit în virtualitatea sa. Este "lumea spiritului" o astfel de lume? O putem descrie? Ne putem mişca organizat în teritoriul ei? Dacă da, trebuie să avem dovezi convingătoare, să dăm amănunte... Dacă nu, avem de ales între un discurs amar despre limitele minţii noastre şi un discurs "rezonabil" despre inexistenţa unei lumi fără "sol fenomenal", fără geografie, fără anatomie, fără metabolism analizabil, fără manifestări demonstrabile. "Lumea spiritului" e, aşadar, fie inaccesibilă, fie inexistentă. Şi totuşi, continuăm să ne referim la ea. O invocăm mereu, încercînd, de fiecare dată, să-i găsim un sens convenabil. Pentru cei mai mulţi, "lumea spiritului" e o colecţie de obiecte contingente, al căror preţ rezultă din vaga lor asociere cu repertoriul valorii: cărţi, muzică, tablouri şi statui. "Lumea spiritului" e, cu alte cuvinte, ceva ce se depozitează în biblioteci şi muzee. Ea devine, în fond, echivalentă cu lumea culturii, o lume care se defineşte polemic, î