Exceptie de la prevederile legale privind detasarile
•Acesta va aproba detasarea unui educator titularizat la o alta scoala, deoarece femeia este divortata si are in ingrijire doi copii minori
Conform legii, cadrele didactice titularizate nu se pot transfera de la o scoala la alta decat anul viitor in septembrie, atunci cand se realizeaza detasarea. In aceasta situatie se afla si Claudia Porcaru, educatoare in satul Manjesti din comuna Mogosesti. "Am sustinut in acest an examenul de titularizare pentru educatoare si am fost a treia pe lista, cu nota 8,75. Am primit post in satul Manjesti, dar se afla la o distanta de o suta kilometri de localitatea in care locuiesc, Baltati. Recent am aflat ca in satul Valea Oilor, aflat la trei kilometri de Baltati, a fost eliberata o catedra. Dar legea nu imi permite sa ocup acest post", a declarat Claudia Porcaru. Catedra de la Valea Oilor a fost ocupata pana acum de Elena Purice, dar aceasta va elibera postul pentru a pleca la Bucuresti pe o perioada de patru ani. In conditiile in care, prin ocuparea acestui loc, ar fi mult mai aproape de casa, Claudia Porcaru a solicitat de la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi detasarea. In prezent educatoarea Porcaru este divortata si are doi copii minori. Aceasta locuieste la parintii.
Conducerea Inspectoratului Scolar va face o exceptie incercand sa aleaga cea mai buna solutie in ceea ce o priveste pe educatoare. "Vom accepta detasarea educatoarei Porcaru. Este un caz social si trebuie sa acordam atentia cuvenita, cu toate ca legea nu ne permite. Imi voi asuma riscul", a precizat Mihai Dumitriu, inspectorul scolar general al ISJ Iasi.
Marius HALCIUG
Exceptie de la prevederile legale privind detasarile
•Acesta va aproba detasarea unui educator titularizat la o alta scoala, deoarece femeia este divortata si are in ingrijire d