Înrudirea dintre dezsărăcire şi deconstrucţie nu este decît o aparenţă semantică. Deconstrucţia nu are condiţii restrictive, pe cînd dezsărăcirea presupune o condiţie implacabilă: sărăcia. Impusă unei ample părţi a populaţiei, sărăcirea îndeplineşte funcţia istorică de a face cu putinţă îmbogăţirea unei părţi infinit mai restrînse a aceleiaşi populaţii. Viitoarele clase posedante se nasc din deposedarea necruţătoare a celor osîndiţi să rămînă păgubaşii înaintării către acest luminos viitor. Situaţia nu putea fi lăsată să se degradeze în acest fel la nesfîrşit. Îndată după aniversarea celor 600 de zile de la instalare, guvernul a adoptat un document care poartă sugestivul titlu "Planul Naţional Anti-Sărăcie". Cutezătoarea iniţiativă îşi vede motivarea în dezarticularea tot mai flagrantă dintre progresele macroeconomiei şi decăderea constantă a microeconomiei - economia de coşniţă. Procesul are aspectul unui slalom între două repere: creditele nerambursabile înşfăcate de stat şi creditele nerambursate, calitatea de cetăţean incluzînd-o pe cea de datornic către stat. Proporţia celor săraci lipiţi pămîntului s-a ridicat la cote arareori intersectate de autostrăzile vechiului continent. Documentul nu se prezintă ca un simplu plan, el îi atribuie totodată caracterul de plan naţional. Caracterul naţional al combaterii sărăciei nu se poate justifica decît prin caracterul naţional al sărăciei

pe care o combate. Naţional este drapelul, imnul de stat, poetul neamului, patrimoniul marilor creaţii, dar planul anti-sărăcie coboară acest caracter din sfera miturilor în cea a celor mai dezolante realităţi diurne: sărăcia. Sărăciei nu i se poate atribui un caracter naţional şi dintr-un considerent statistic: în ciuda alarmantei sale extinderi ea nu afectează totuşi întreaga naţiune. Şi în sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, o dovadă evidentă că afişarea termenului "naţional