O imagine face cît o mie de cuvinte, dar are reputaţie proastă. Mă refer la vizualitate, adică la o formă de vizual (relativ) "recent": acela lăsat moştenire de invenţia fotografiei şi a cinematografului. Cîţi dintre filozofii români s-au aplecat asupra provocărilor aduse de această imagine în epoca modernă? Un Ralea scria despre cinema cam în acelaşi timp cu Walter Benjamin - dar el nu ne-a lăsat totuşi, din cîte ştiu, nici o "Operă de artă în epoca reproducerii mecanice"... Cît despre reflecţia (autohtonă) asupra fotografiei, ea este abia la început: revista ArtPhoto încearcă să-şi găsească un public. Astăzi, meditaţia filozofică serioasă include şi referiri la Imagine - fie că este vorba de cinema, videoclipuri sau publicitate. Un "curios sistematic" precum Barthes a scris una din cele mai frumoase cărţi despre fotografie - La chambre claire -, pe lîngă eseuri subtile despre cinema. Un filozof precum Deleuze a dedicat cinema-ului două volume consistente: L'Image-Temps şi L'Image-Mouvement. O eseistă proteică precum Susan Sontag şi-a concentrat atenţia şi asupra filmelor, şi asupra fotografiei - căreia i-a dedicat o carte. Olivier Mongin, în cea mai cunoscută carte a sa - Teama de vid, apărută şi în româneşte la Editura FCR -, face dese referiri la cinema. Pentru Baudrillard, "recursul la imagine" este esenţial - fie că se referă la ea în volume, fie că "produce" el însuşi imagine ca fotograf... Şi nu amintesc, aici, decît numele cele mai celebre ale "noosferei" contemporane. Mi-a fost dat să asist, în cursul scurtei mele "cariere" de lector al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, la un experiment neverosimil; un student (bun, de altfel), după un an de curs în care am încercat să analizăm importanţa Imaginii (Vizualităţii) în cultura actuală, a comis o lucrare a cărei concluzie era stupefiantă: filmele sînt grozave (rezum ideea), mecanismele d