Mult timp, pereţii camerei mele de adolescent expuneau inevitabilele postere lipite, care mărturiseau despre statutul meu de rocker. Syd Barrett, Jerry Garcia, The Fugs, Isle of Wight, Hendrix, Alan Wilson etc. Aveam şi o fotografie de la demonstraţiile din Chicago '68, în prim plan era un bărbat pe al cărui spate gol scria: "Fericirea începe cînd ultimul capitalist este înecat în sîngele ultimului birocrat". Butada este a lui Abbie Hoffman, turbulentul şef al mişcării Yippie, bănuiam că el era pletosul decupat din revista sustrasă de la Biblioteca Americană. Partea cu capitaliştii o înţelegeam uşor, dar nu-mi era clar ce rău făcuseră birocraţii. Credeam că e doar termenul care-i desemna pe cei lipsiţi de ureche muzicală sau braţ militant şi care se mulţumeau să facă scriptologia necesară societăţii. Cu timpul am înţeles mai multe. În numărul trecut, Dilema a publicat un discurs analitic asupra birocraţiei, semnat de ziarista Ingrid Şuşu. N-o cunosc, am citit-o însă de multe ori şi am regăsit-o cu interes ca autoare a documentatului eseu. Eseu cu care mă identific, dar cred că Weber şi statisticile n-ajung. În fond, judecată economic, financiar sau organizatoric, birocraţia este o tumoare care ar trebui epurată cu entuziasm de chiar guvernele în umbra cărora musteşte. E simplu - consumă timp şi resurse, frînează economia, provoacă resentimente. Alte ţări aşa au procedat - nici Kafka n-ar recunoaşte Austria "post K&K", nici Forster resturile imperiului victorian. În schimb, România îşi dezvoltă birocraţia, nu numai ca aparat, ci şi ca vocaţie. Nu glumesc, cel mai bine mă pot înţelege cei care au avut ocazia să lucreze, de exemplu, şi cu o bancă străină şi cu una românească. Instituţii private, atenţie, ce să mai vorbim de statul-stat! Birocraţia este un sistem care înlocuieşte oamenii cu hîrtii. Birocraţia înseamnă funcţionari care nu pot aprecia situaţii, nu p