- Editorial - nr. 195 / 4 Octombrie, 2002 Pe masura ce din ce in ce mai mult se aduna in carca mea anii daruiti acestei munci _ gazetaria -, atat de frumoasa, dar si atat de incarcata de responsabilitati, incep sa fiu tot mai convins ca, in formularea "Ciinii latra, caravana trece!", exista si un mare adevar benefic pentru indolenta, nepasare, neimplicare, pozitie distanta. Ea poate ascunde si o mare "intelepciune" in cazul unora, deprinsa, cu timpul, de cei care au "harul" de a intelege pe dos conexiunile fenomenelor zilnice si sa bage la cap, pentru a se alege cu un profit. Nu vom agrea asemenea "rationamente" care nu au nimic comun cu munca noastra, cu o meserie exceland prin simtul asumat al deplinei responsabilitati. Motivele reale sunt diverse. Prea de multe ori am fost, din pacate, ridicat de la masa de scris, obligat fiind sa-mi las uneori cartile neterminate la vreme, prea des am fost indepartat de preocuparile strict gazetaresti, de pornirile agresive ale unor "neica nimenea-n drum", care fac degeaba, s-a dovedit, de cele mai multe ori, umbra pamantului. Prea de multe ori am fost insultat si calomniat de indivizi cu mate pestrite, rosi de cancerul galopant al invidiei si, uneori, chiar al urii viscerale. Prea am fost atacat de impulsul imund, intr-un limbaj suburban, de netrebnici. Prea am fost eu si colegii mei "vanati" de pornirile viscerale ale unor "te miri cine" cu ranza umflata de neputinta, care nu au nimic comun cu adevarata colegialitate, cu solidaritatea de breasla. Fiind unul dintre cei care iarta, dar nu uita, intotdeauna am considerat ca nu oricine tine un pix in mana se poate numi ziarist! Vasta cultura, talentul, perseverenta, profesionalismul, intuitia, corectitudinea sunt jaloanele zilnice ale nobilei noastre profesii. Fara ele nu poti sa te consideri gazetar! Sloganul "santajul si etajul", apartinand lui Pamfil Seicaru, sa fie, oare, "l