Întotdeauna mi-am asumat un rol de martor vizual. Un martor partizan, nicidecum unul echidistant. Ca artist am preferat fotografia/video din motive de complexitate şi pentru că rolul de martor vizual partizan, supus influenţelor personale, este adorabil. Fotografia poate crea o frumuseţe ascunsă ochiului gol, lipsit de magia obiectivului care limitează şi decupează în avantajul utilizatorului care are un rol privilegiat. Pe de altă parte, mama avea dreptate cînd îmi reproşa că întotdeauna aleg calea cea mai complicată. Poate părea ciudat, dar cred că fotografia este mult mai elaborată decît pictura, spre exemplu. Poţi face tot ceea doreşti cu aparatul de fotografiat, dar numai ceea aparatul poate. Aparenta contradicţie a frazei aparţinînd lui Vilčm Flusser este explicabilă. Libertatea creativă a fotografiei este limitată, dar este mult mai eficientă. În pictură interpretarea o dai prin mijloace maleabile. În fotografie totul este limitat de tehnică. Evident că există avantajul unei adresări mai complexe, fotografia fiind superioară picturii prin mult mai vasta posibilitate de exprimare a eului, prin multitudinea de abordări posibile. Împrumut ideea lui Baudrillard şi spun că există un duel între aparatajul tehnic şi lume, dar şi o complicitate. Putem spune că fotografia a răsturnat viziunea asupra utilizării tehnicii. Pe de altă parte, au existat opinii mult mai radicale legate de rolul fotografiei raportat la celelalte arte. Spre exemplu, putem sugera, precum Man Ray într-o discuţie cu Marcel Duchamp: "Poate că, în viitor, fotografia va înlocui toate artele". Deşi fotografia ramîne indisolubil legată de puterea aparatului, mulţi artişti au făcut o chestiune de onoare din a utiliza cele mai simple camere. Pentru a demitiza necesitatea unei tehnici avansate pentru fotografii conceptuale de calitate, Brandt, Bresson, Evans sau contemporanii Goldin, Araki, Billin