(Asociaţia Română a Victimelor Represiunilor Staliniste, pe bulevardul Elisabeta) "Noi luptăm pentru drepturile refugiaţilor din Basarabia, Bucovina, Herţa şi Cadrilater care au venit în două valuri: 26-28 iunie '40, în urma ultimatumului sovietic şi în urma retragerii trupelor române şi germane din '44. Au mai fost situaţii de genul în care guvernele de după '44 au fost obligate de trupele de ocupaţie sovietică să expulzeze familiile care plecaseră în '40 şi rămăseseră cetăţeni sovietici. Sînt oameni care au plecat şi au părăsit întreaga agoniseală de-o viaţă. Dacă rămîneai, rămîneai pe mîna puterii sovietice. Urmai să albeşti cu oasele tale îndepărtata Siberie. În Asociaţie avem situaţii diferite. Românii au suferit mai mult decît evreii. La o populaţie de 4 milioane de cetăţeni au avut de suferit 1 milion şi jumătate, mai mult de 30 la sută. Trenurile morţii se cunosc. Sînt oameni care au ajuns dincolo de Cercul Polar şi au reuşit să se repatrieze. Nu ştiu dacă se cunoaşte cazul lagărului de la Bălţi, instituit după '44, cu prizonieri italieni, români, asasinaţi încetul cu încetul. Li se dădea peşte sărat şi după peşte sărat vrei apă şi li se dădea apă infectată din bălţi. Sînt persoane deportate de alt stat, Uniunea Sovietică, iar ele nu intră în jurisdicţia statului lor pentru a fi despăgubite. Or, nerecunoscîndu-se diplomatic acest adevăr, practic nu există. În 26-28 iunie '40, nu s-a tras nici un foc

de armă, de aici ni se trage. Opinia publică mondială spune că noi am cedat de bunăvoie. Ruşii s-au folosit de asta. În '47 ei au spus că graniţa se stabileşte conform acordului din '40, or în '40 n-a fost un acord, ci un răspuns regal că guvernul ţării se vede silit să cedeze. Ce avem noi? 300 de mii de lei pe fiecare an de refugiu, dar numai perioada 6 septembrie '40 - 6 martie '45, problema este că în această perioadă basarabenii, bucovinenii şi he