Spuneam săptămîna trecută că Philippe Roger, în L'ennemi américain, reconstituie genealogia anti-americanismului francez, precizînd că la începutul secolului XX aproape toate stereotipurile anti-americane sînt deja puse în circulaţie. Temele principale sînt binecunoscute: Statele Unite - o ţară fără istorie, fără tradiţii şi fără cultură, un popor de venetici, o natură ostilă, improprie relaţiilor interumane, o lume obsedată de profitul imediat şi de rentabilitate etc., etc. Ambasador la Washington în 1933, Paul Claudel scrie negru pe alb (preluînd un clişeu mai vechi) că în America, din cauza climatului nefavorabil, cîinii nu mai latră. Puţin mai tîrziu, în texte de o cumplită violenţă, Bernanos sugerează nici mai mult nici mai puţin că pe băncile tribunalului de la Nürnberg ar fi trebuit să se afle civilizaţia industrială americană. Sistem de echivalenţe funcţionînd şi astăzi: de curînd, pe un post românesc de televiziune ce comemora tragedia din 11 septembrie, un cunoscut ziarist mereu încruntat declara că, după plecarea "bocancilor sovietici", ar fi cazul ca şi "bocancii" americani să părăsească Europa ... Istoria anti-americanismului românesc se confundă, pe o lungă perioadă, cu propaganda comunistă delirantă. Paralel, se consolida - în "România profundă" - o tenace ranchiună, Americii reproşîndu-i-se că "ne-a vîndut la Yalta" (la care va face ecou, simetric, Malta). Din mulţimea de texte anti-americane am ales, ca mostră, o carte din 1956 a lui Mihai Ralea, În extremul occident. Respectînd viziunea oficială, cartea aparţinea unui intelectual de anvergură şi probabil, în ochii unora, credibil. Putem face acolo un inventar cvasicomplet al clişeelor anti-americane şi, pe de altă, parte, ar fi interesantă punerea în paralel cu cărţi recente, ca de pildă Sclavii fericiţi a lui Ovidiu Hurduzeu. Aşadar: - un popor fără istorie şi fără cultură: "Fuziunea omului