Continuînd micul nostru dicţionar al tranziţiei, să aruncăm acum o privire asupra semnificaţiilor "privatizării" în mediul rural, mai exact, în cele cîteva sate în care ne-am desfăşurat ancheta. Pentru 17% dintre subiecţi, "privatizare" este sinonim cu privatizaţi (să fii privatizat; ăia care au un magazin, o cîrciumă etc.). Privatizarea întreprinderilor de stat este evocată într-un număr mult mai mic de cazuri (4%). 15% dintre răspunsuri definesc privatizarea ca existenţă a unei proprietăţi particulare şi/sau ca o afacere pe cont propriu (să ştie fiecare ce-i al lui; o conduci cum ştii, statul nu mai are treabă cu ea; autoconducere etc.), fără alte implicaţii valorice de un fel sau altul. Un procent relativ ridicat de persoane (11%) leagă privatizarea de condiţii materiale şi astfel de o inegalitate a şanselor (cine a avut bani atunci, s-a privatizat; cine are cu ce, se privatizează; dacă n-ai cu ce, cum să te privatizezi ? etc.). Pentru un procent considerabil mai mic (4%), privatizarea necesită în primul rînd calităţi personale superioare şi nu doar resurse materiale (să te ducă capul; să munceşti productiv etc.). Pentru 4% dintre subiecţi, privatizarea evocă munca la patron, aceasta putînd să fie valorizată pozitiv sau negativ. Pentru 6% dintre subiecţi, privatizarea înseamnă explicit inegalitate socială (unu' e prea bogat, altu' prea sărac; ei se îmbogăţesc şi altu', săracu'... etc.). Procentul comparativ cel mai mare de subiecţi (23%) exprimă explicit doar atitudini faţă de privatizare/privatizaţi, acestea putînd oscila de la respingere totală (a fi un hoţ care se face om bogat; hoţie necontrolată; o golăneală etc.) pînă la acceptare şi valorizare (e bună, avem pîine, avem de toate, cînd nu era, aducea de la oraş). Răspunsurile la proba de limbă referitoare la termenul de privatizare aduc în prim plan o problemă centrală a "tranziţiei" şi anume apariţia