- Social - nr. 196 / 7 Octombrie, 2002 LUCERNA (LUZERN). Ma-mbie ciocolata cu menta ce-mi dezmiarda simturile sa rostesc, in lunecoasa vraja, numele orasului fara cazon nemtesc. E enigmatic si frumos, e imbietor si cuprins in curgeri de poduri, muzee, catedrale si strazi ce pot, toate, sfarsi doar in Muzeul Picasso, unde fotografiile realizate de un brasovean, cetatean al lumii deja, stau marturie pasilor mei, ce-o "calca" in picioarele goale. Trec "Podul de lemn" care, noaptea, aprinde aschii in scantei de poveste, si stau pierduta in fata scenelor pictate pe capriori, simtind parca povara timpului in scartaitul de lemn al istoriei. Il trec cu picioarele goale, caci sandalele mele romane au ramas in vama timpului, si umblu desculta precum vesnicii calatori ai lumii, simtind ca pamantul ma lasa sa-l ascult, iar cerul imi zambeste complice, ca si toti cei care, vazandu-ma, au grija sa nu ma calce pe "bombeu". Cobor "Podul de lemn" si raman agatata de arborele familiei de pe langa casa de langa vechea primarie, ce da in "Piata vinurilor". Nu stiu daca Bachus a primit sau nu, dar mi-e dor de-o "Feteasca regala" si o cana plina cu amintiri la ceas de noapte si poveste. Orasul e vesel si plin de flori ce stau cocotate la geamuri si privesc lumea, uimite de puzderia de fete cu ochi, mai mult sau mai putin oblici, veniti sa le vada. Urc cu funicularul la Castelul ce strajuie orasul, si-arat cu degetul: parasita intrare a garii, cu ceasul ce nu mai anunta trenuri si iubiri, si disperari, dar totusi merge, vaporasul ce-aluneca pe apa lacului celor patru Cantoane, ingramadita in pumnul muntilor Rigi si Pilatus, reperez cetatea pe treptele careia o sa sar sotron, si-mi las placerea la "gata" cand voi desface Panorama (150 de metri) si ma voi pierde in Muzeul alpin si in anii de gheata ai Pamantului, lasandu-mi bucuria de a musca din marul lui Wilhelm Tell, dupa clipa de pace d