Mota,. pisoiul spritat. La drept vorbind, cele ce urmeaza s-au petrecut cu adevarat. Asa ca nu e vorba despre o poveste-poveste. Anul acesta, intr-o zi de aprilie urata si rece, m-am pomenit in curtea mea, podita cu caramida rosie, cu o pata neagra, lunguiata, nelucioasa. Apropiindu-ma usor de ea, am...
Mota,
pisoiul spritat
La drept vorbind, cele ce urmeaza s-au petrecut cu adevarat. Asa ca nu e vorba despre o poveste-poveste. Anul acesta, intr-o zi de aprilie urata si rece, m-am pomenit in curtea mea, podita cu caramida rosie, cu o pata neagra, lunguiata, nelucioasa. Apropiindu-ma usor de ea, am priceput ca "pata" neagra era vie si ca mieuna stins. Era o pata neagra, sub forma de pisic aruncat in curte, mai mult mort decat viu. Adica mort de foame si de frig. I-am dat imediat de mancare. A infulecat saracutul, de parca n-ar fi cunoscut niciodata bucuria de a fi hranit. Dupa cateva clipe - in timp ce intrasem in casa ca sa-i aduc o a patra portie de lapte cu biscuiti - pisicul a disparut. In zilele urmatoare a plouat mult, urat si chinuitor. Pe neasteptate, pata neagra a reaparut iar in curte, zbierand de foame. Era ciuciulete si tremura. I-am dat de mancare, l-am uscat si l-am dus la veterinarul din colt, care i-a facut cateva injectii contra racelii, dupa care iarasi a disparut, de parca ar fi inteles ce-i spusesem, pe soptite, doctorului: "Domnule doctor, e cel mai uratel motan din lume. Parca ar fi o stiuca slaba...". Si totusi, de cate ori lipsea mai multe zile mi se facea dor de el. Intre timp, incepuse sa creasca. Avea blana tot saracacioasa, plina de scaieti... Oare unde o fi dormit el in tot timpul cat ne-am apropiat? Dupa un alt rastimp, a inceput sa vina zilnic. Intr-un fel, isi risca viata, pentru ca Misica (varianta romaneasca de la Missy), boxerita mea pe care, acum 12 ani, am luat-o de pe strada cu raie avansata si jigodie,
