1) In orice societate exista o zona periferica, de circa 5, maximum 10 procente, care are o atitudine antisistem. Cand popularitatea acestor extremisti creste, regimul politic democratic are de suferit, e in pericol. Ineficienta guvernantilor, demagogia, coruptia, saracia, sunt deseori corect invocate. Acestea creeaza mediul propice pentru grupurile radicale si suporterii lor. Ele propovaduiesc o "dictatura sanatoasa" dupa strangerea adversarilor politici pe un stadion si mitraliera ca solutie finala a tuturor dificultatilor. Trebuie spus ca nu numai saracia ii incurajeaza pe extremisti. In Occident, avem exemplul sub ochi, extremistii fac scor in alegeri, sunt mediatizati insistent si au aderenti mai mult ca oricand in perioada postbelica.
Le Pen, Haider, Bossi sau Fini sunt nume frecventate in anii 80 si isi continua si azi carierele. Perioada post-1989 a generat o recrudescenta a extremismului. Cauza a fost nesiguranta noului mediu economic si politic de dupa caderea comunismului. Provocarile noi aduse de societatea deschisa si globalizare au fost in estul Europei mult prea puternice. E o minune ca in nici una din aceste tari nu s-a instalat un regim de dictatura. Dar mai e timp.
Intrarea in NATO nu ne scuteste de amenintarea instalarii unei dictaturi, cum isi imagineaza unii.
Indata dupa 89, scena politica s-a umplut de lideri nationalisti, nostalgici ai comunismului, extremisti. Ei au alimentat activ temerile populatiei abia eliberate. Sindromul prizonierului care, abia iesit din inchisoare, doreste sa se intoarca in celula pentru ca nu are deprinderi sa traiasca in libertate, s-a manifestat cu putere. Discursul antidemocratic a fost foarte popular. Era o reactie conservatoare, in fata unei libertati care nu parea sa anunte nimic bun. Mai ales printre cei defavorizati de tranzitie, printre frustratii pietei libere, printre cei care nu i
