Mi-am pus odata intrebarea de ce, in ciuda zecilor, sutelor sau chiar miilor de vizite anuale ale oficialilor nostri la Bruxelles si in alte capitale europene, despre Romania se stie putin, se scrie si mai putin si, cind se intimpla asta, cu rare exceptii, rezultatul este o perceptie negativa. „Rarele exceptii“ sint, de regula, vizitele la nivel inalt, atunci cind vreun ziarist apuca sa ia un interviu difuzat apoi in mass-media occidentale.
In rest insa, din pacate, strategia adoptata de oficialii nostri pare sa fie cea de a se ascunde in spatele frazei: „datele solicitate sint confidentiale”. De fapt, noi o stim bine, nu e vorba de documente, date sau proiecte secrete, ci de lipsa de informare a unor personaje din rindul doi sau trei al structurilor administrative, educate pe principiul ca, daca vrei sa supravietuiesti, in primul rind fereste-te sa vorbesti cu „aia“, respectiv cu ziaristii si, prin extensie, cu dumneavoastra, cei care le platiti salariile si incompetenta plina de mofturi si fasoane. Sigur, noi stim ca e asa, mai stim cum functioneaza, din timpuri imemoriale, reteaua de relatii si pile care face ca, in definitiv, fiecare structura sa ajunga, practic, un fel de feuda familiala.
Problema este ca altii nu vor, nu stiu si nici nu vor a intelege dulcea si dimboviteana noastra structura administrativa, iluminata de soarele palid, dar sigur al iesitului la pensie de la stat, adevarat lucru sub toate aspectele sale semantice.
Dar noi nu ne lasam si o tinem mai departe tot asa. Chiar daca avem ministere specializate in strategii informationale, chiar daca avem minister specializat al integrarii cu secretari de stat pe probleme europene in fiecare minister, chiar daca pentru un domeniu exista fonduri nationale, apoi altele PHARE, apoi programe speciale bilaterale cu o tara europeana, tot degeaba, caci politica „terra nuda“ este mai tare de
