Cartea domnului D.Hurubă aminteşte de dialogurile suspendate, absurde ale unor personaje caragialeşti, dialoguri din care se poate desprinde însă fără prea mare greutate realitatea vizată. într-un fel, autorul se situează singur printre descendenţii lui Caragiale: ...orice asemănări cu situaţii, momente, schiţe şi alte asemenea existente în limba, literatura şi în viaţa românilor, sunt simple Povestiri din Pădurea Vieneză de Strauss-fiul... Subtitlul, Fantezie semipoliţistă după o idee sugerată de cuplul Jung-Freud, dă în vileag registrul în care este scris romanul Balamucul, dragostea mea...: (tragi)comicul absurd. S-ar putea spune şi că trăsătura definitorie a acestei scrieri este fără îndoială sarcasmul.

Pentru a-şi pune şi mai mult în evidenţă intenţia, autorul face următoarea precizare superfluă: Orice asemănare cu realitatea economiei de piaţă din România, este pur şi simplu aiurea. Scrierea acestei cărţi are la bază exclusiv realităţi din lumea bună a occidentului..., semnat Haralampy Vreischte, muncitor sezonier. Şi totuşi... acţiunea din roman se desfăşoară la Londra, deşi ceea ce fac ori spun personajele nu are nici o legătură cu adevărata stare de lucruri din această metropolă, având de fapt loc o transpunere a situaţiei ante şi postdecembriste din România într-un spaţiu occidental, în acest fel subliniindu-se absurditatea a tot ceea ce s-a întâmplat şi se mai întâmplă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Pe de altă parte, se face aluzie la o realitate apărută după 1989 şi anume la puhoaiele de români plecaţi să muncească în străinătate, sau la alte puhoaie care au trecut graniţa fraudulos cât şi la cum sunt românii priviţi în Occident.

Toate personajele sunt pitoreşti şi reprezentative ( în ceea ce priveşte modul în care a fost înţeleasă şi aplicată democraţia la noi). Vreischte, care are mereu ceva de împărţit cu poliţiş