Theodor Cazaban e un bărbat frumos, cu ochi enigmatici de Don Juan, cu mustăcioară cochetă şi părul ondulat, elegant pieptănat pe spate. Un dandy autentic, care ştie să se sacrifice nu numai de dragul ţării sau al iubitei, ci şi de dragul unui poem, al unei anecdote sau al unui ac de cravată. Un romantic recitînd cu tulburătoare pasiune versuri comesenilor, prietenilor, femeilor frumoase fără a lăsa nici o clipă senzaţia desuetudinii. Profilul unei întregi generaţii de inşi stilaţi, de cavaleri discreţi şi fără morgă, deloc scorţoşi, bon viveuri scăpărători şi inteligenţi, artişti prin felul însuşi de a fi, se ghiceşte în trăsăturile sale. O generaţie care, în plus, stăpînea la perfecţie şi ceea ce se cheamă "arta conversaţiei"". Am citat superbul portret pe care Cristian Bădiliţă îl face unui "monument" al emigraţiei româneşti din capitala Franţei, în volumul Captiv în lumea liberă. Deşi poate părea paradoxal, tuşele artiste ale lui Cristian Bădiliţă confirmă, într-un fel, imaginea acelui Theodor Cazaban schiţat în aqua forte de Monica Lovinescu: ""Theodor Cazaban, un demn reprezentant al speciei ce mă impresionează cel mai durabil: aceea a păguboşilor. Theodor Cazaban s-a păgubit pe sine cu metodă şi eleganţă ("). în orice caz, Theodor Cazaban poate pretinde pe drept cuvînt că o viaţă întreagă nu şi-a făcut rău decît sieşi. Cîţi ar merita oare să contrasemneze un asemenea bilanţ?" (vezi, Monica Lovinescu, La apa Vavilonului 2. 1960-1980, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001)
Cine eşti dumneata domnule Theodor Cazaban? Un Don Juan păgubos? Un posedat cu alură de dandy? Un "bon viveur", care a mizat mereu pe cauze ridicole şi pe valori desuete precum onoarea şi loialitatea? Un gentilhomme (apud. Alexandru Paleologu) apt oricînd să subscrie la versul lui Rimbaud: "Par delicatesse j'ai perdu ma vie"? Un om cu opţiuni (politice, artistice, profesionale)
